Codul lui Hammurabi este gravat pe o magnifica piatră neagră de diorit (2,25 m înălțime) găsit în 1901 în Susa (azi Shush), în sud – vestul Iranului (Persia antică).
Codul poartă numele lui Hammurabi, regele primului imperiu babilonian , care a domnit între 1792 î.Hr. și 1750 î.Hr.
Astăzi Codul lui Hammurabi este una dintre bijuteriile din colecția Antichităților Orientale ale Muzeului Luvru din Paris. O copie poate fi găsită în Pergamonmuseum din Berlin.
Inscripțiile cuneiforme , pe ambele părți, sunt împărțite în 51 de coloane.
În partea superioară a Codului lui Hammurabi este descris însuși Hammurabi , în prezența zeului Marduk , conducătorul ceresc al Babilonului, care îi înmânează cercul și toiagul, simboluri tradiționale ale puterii regale.
În partea de sus se află un prolog , în care regele își sărbătorește propria putere și autoritate, datorită nu numai bunăvoinței zeilor, ci și faptului că puterea sa este legitimă doar pentru că apără legea.
Apoi urmează 282 de articole . Acestea privesc proprietatea, familia, succesiunea, infracțiunile fizice, chiriile, salariile, sclavii, animalele.
În sfârșit, există și epilogul , care reafirmă conceptul : « Fiecare om care are o dispută în curs, vine la această piatră și citește cu atenție prețioasele mele cuvinte: să-și clarifice cazul. Eu, Hammurabi, sunt regele legii, căruia Marduk i-a încredințat legile ».
Astăzi știm, spre deosebire de ceea ce s-a crezut de mult, că alți conducători mesopotamieni au promulgat colecții de legi înainte de Hammurabi.
Cu toate acestea, Codul lui Hammurabi rămâne un document extraordinar , pentru că a fost probabil cel mai extins de acest gen și pentru că, ajuns la noi aproape intact, este cea mai importantă sursă pentru cunoașterea dreptului și societății babiloniene .
Cel mai cunoscut principiu care derivă din citirea Codului lui Hammurabi este legea represaliilor. Conform acestei legi, care se regăsesc și în alte legislații străvechi, infractorului i se va aplica aceeași pedeapsă pe care a a avut-o victima.
Cu toate acestea, nu trebuie să exagerăm importanța principiului represaliilor, de parcă ar fi fost singurul care a determinat legea penală. În realitate, imaginea pedepselor a fost mult mai complexă.
Atât pedeapsa capitală cât și pedeapsa corporală au fost frecvente: de la bătaie la cele mai oribile mutilări, care par să nu fi scutit pe nimeni („Dacă un copil și-a lovit tatăl, mâna îi va fi tăiată”).
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News
