Descoperit cel mai mare secret al constructorilor mayași

Estimated read time 6 min read

Descoperit cel mai mare secret al constructorilor mayași. Robustețea clădirilor, care rezistă de milenii, se datorează mortarului de var făcut din extracte de plante și inspirate de cochiliile moluștelor sau de spinii ariciului de mare.

Situat în vestul Hondurasului, în apropiere de granița cu Guatemala, se află zăcământul Copán. Considerat a fi leagănul civilizației mayașe, Oxwitik (numele său mayaș însemnând „trei rădăcini”) a fost un oraș-stat puternic care a condus unul dintre cele mai importante regate între secolele al IV-lea și al IX-lea d.Hr.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că au trecut o mie și jumătate de ani de atunci, multe dintre clădirile și altarele sale au rezistat remarcabil de bine testului timpului, un fenomen care i-a intrigat pe oamenii de știință timp de secole.

Acum, o echipă de cercetători de la Universitatea din Granada (UGR) tocmai a dezvăluit secretul: constructorii săi au conceput mortare de var la care au adăugat extracte de plante.

Rezultatele tocmai au fost publicate în revistaScience Advances„. Până acum, nu se știa care este secretul pentru care monumentele construite de constructorii mayași antici se află în prezent într-o stare de conservare atât de excelentă, în ciuda faptului că au fost expuse la un climat tropical foarte agresiv timp de peste o mie de ani”, explică autorul principal al acestei lucrări, profesorul Carlos Rodríguez-Navarro de la Departamentul de Mineralogie și Petrologie al UGR.

Echipa lui Rodríguez-Navarro nu este prima care încearcă să deslușească acest mister. Alte grupuri au efectuat tot felul de teste, dar nu s-a ajuns la concluzii suficient de solide.

Acum, datorită unor tehnici moderne, precum microscopia electronică de transmisie (TEM) și difracția de înaltă rezoluție a razelor X cu ajutorul radiației sincrotronice, cercetătorii UGR au dezvăluit „rețeta secretă” a constructorilor mayași.

Studiul textelor antice a făcut posibilă datarea cu precizie a erupțiilor vulcanice care au declanșat Mica Epocă Glaciară în Europa.

Mai exact, mortarele de var și materialele de umplutură din Copán antic includeau compuși organici și un ciment din cristale de calcite (CaCO3) cu caracteristici nano și mezo-structurale (structura acestor cristale de la scară atomică și moleculară până la micrometru) similare cu cele ale biomineralelor de calcite, cum ar fi cele folosite de moluște pentru a-și construi cochiliile, unde se știe că particulele fac cimenturile mai dure și mai plastice.

Multe civilizații antice au folosit practici precum încălzirea, adăugarea de apă sau includerea de ingrediente naturale în calcar pentru a produce tencuieli de var mai durabile, ceea ce le-a permis să supraviețuiască timp de milenii.

Vechii mayași au dezvoltat o strategie similară în mod independent în jurul anului 1100 î.Hr. C.

Ei au adăugat extracte de plante pentru a îmbunătăți și mai mult performanța. Dar nu numai atât: unele dintre aceste practici sunt încă folosite de descendenții locali din aceste țări, care amestecă varul cu anumite săpunuri luate din scoarța de copac.

Pentru a dovedi că cele două practici corespundeau, autorii au colectat mostre de tencuială și stuc din ruinele mayașe antice și le-au comparat cu altele create în stilul localnicilor de astăzi, care au moștenit tradiția.

”Am pregătit replici de mortar de var dozate cu extracte bogate în polizaharide din scoarța unor arbori comuni în zona mayașă, precum chukum (Havardia albicans) și jiote (Bursera simaruba)“, explică Rodríguez Navarro. ”Rezultatele noastre analitice arată că replicile au caracteristici similare cu cele ale mortarelor și stucurilor mayașe antice care conțin compuși organici”.

Mai mult, ei au arătat că atât materialele mayașe, cât și cele actuale prezintă ‘un ciment de calcit care include compuși organici intercristalini și intracristalini (polizaharide) care conferă matricei mortarului un comportament plastic pronunțat și o mai mare tenacitate și rezistență la rupere, crescând în același timp rezistența la alterarea chimică, deoarece reduc rata de dizolvare’.

Cu alte cuvinte, acest ciment de calcit, asemănător cu cel care se găsește în cochiliile moluștelor sau în spinii ariciului de mare, face ca materialul să fie extrem de rezistent, chiar dacă ar trebui să suporte condiții externe dure. Autorii subliniază că aceste practici ar putea contribui la crearea unor materiale perfecte pentru conservarea patrimoniului istoric și artistic și pentru construcții moderne și durabile.

În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram /  Google News

Citește și....

De același autor