Într-o luni furtunoasă din martie 1827, compozitorul german Ludwig van Beethoven s-a stins din viață după o boală îndelungată. A fost țintuit la pat încă de la Crăciunul precedent, bolnav de icter, cu membrele și abdomenul umflate iar fiecare respirație era o adevărată luptă.
În timp ce asociații săi se ocupau de sortarea obiectelor personale, au descoperit un document pe care Beethoven îl scrisese cu un sfert de secol mai devreme – un testament în care îi ruga pe frații săi să facă publice detalii despre starea sa de sănătate.
Astăzi nu mai este niciun secret că unul dintre cei mai mari muzicieni pe care i-a cunoscut vreodată lumea a început să surzească de la vârsta de 20 de ani. A fost o ironie tragică pe care Beethoven ar fi dorit ca lumea să o înțeleagă, nu doar din punct de vedere personal, ci și medical.
Compozitorul avea să trăiască mai mult decât medicul său cu aproape două decenii, însă la aproape două secole de la moartea lui Beethoven, o echipă de cercetători a încercat să îndeplinească testamentul său într-un mod pe care acesta nu l-ar fi visat posibil, analizând genetic ADN-ul din mostre autentificate de păr.
„Scopul nostru principal a fost să facem lumină asupra problemelor de sănătate ale lui Beethoven, printre care se numără, după cum se știe, pierderea progresivă a auzului, care a început la vârsta de 20 și ceva de ani și a dus la surzenie totală în 1818″, a declarat biochimistul Johannes Krause de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania.
Cauza principală a acestei pierderi de auz nu a fost niciodată cunoscută, nici măcar de medicul său personal, Dr. Johann Adam Schmidt. Ceea ce a început ca o micșorare a auzului la 20 de ani a făcut încet-încet loc unei toleranțe reduse la zgomote puternice și, în cele din urmă, unei pierderi a auzului în tonalitățile înalte, punând capăt efectiv carierei sale de artist interpret.
Pentru un muzician, nimic nu poate fi mai ironic. Într-o scrisoare adresată fraților săi, Beethoven recunoștea că era „afectat iremediabil „, până la punctul în care se gândea la sinucidere.
Compozitorul nu a trebuit să se confrunte doar cu pierderea auzului în viața sa de adult. Se spune că pe la vârsta de 22 de ani a suferit dureri abdominale severe și crize cronice de diaree.
Cu șase ani înainte de moartea sa au apărut primele semne de boală hepatică, o boală despre care se crede că a fost, cel puțin în parte, responsabilă de moartea sa la vârsta relativ tânără la 56 de ani.
În 2007, o investigație medico-legală asupra unei șuvițe despre care se credea că ar fi părul lui Beethoven a sugerat că otrăvirea cu plumb ar fi putut să-i grăbească moartea, dacă nu cumva ar fi fost responsabilă în cele din urmă de simptomele care i-au curmat viața.
Având în vedere cultura de a bea din vase de plumb și tratamentele medicale din acea vreme care implicau utilizarea plumbului, nu este o concluzie surprinzătoare.
Totuși, acest ultim studiu demontează teoria, dezvăluind că șuvița de păr nu era a lui Beethoven, ci de la o femeie necunoscută.
Mai important, mai multe șuvițe confirmate ca fiind din capul compozitorului demonstrează că moartea sa a fost probabil rezultatul unei infecții cu hepatită B, accelerată de consumul de alcool.
În unele privințe, rămânem cu mai multe întrebări despre viața și moartea celebrului compozitor clasic. Unde a contractat hepatita? Cum a reușit o șuviță de păr de femeie să treacă drept cea a lui Beethoven timp de secole? Și ce se ascundea în spatele durerilor de intestin și a pierderii auzului?
Studiul a fost publicat în Current Biology.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News