Cel mai bine conservat și mai complet schelet de Neanderthal descoperit în secolul XXI a primit o față datorită reconstrucției faciale realizate de oamenii de știință.
Individul în cauză era o femeie care a trăit în urmă cu aproximativ 75.000 de ani și a fost găsit în peștera Shanidar, unde specia a îngropat mai mulți morți în același loc pentru o perioadă lungă de timp. P
eștera Shanidar a fost descoperită în anii 1950 în Kurdistanul irakian și adăpostește numeroase și valoroase rămășițe arheologice ale neanderthalienilor. Printre acestea se numără cel puțin 10 specimene diferite, dintre care cinci sunt îngropate în același loc, în spatele unei stânci mari.
Probabil că situl a avut o semnificație specială pentru neanderthalieni și a fost folosit de mai multe generații.
Unul dintre cele mai controversate aspecte ale peșterii este faptul că în jurul unora dintre schelete au fost găsite grămezi de polen, ceea ce i-a determinat pe cercetători să creadă că Homo neanderthalensis își cinsteau morții: o manifestare de cunoaștere care nu era așteptată de la această specie și care o apropie de practicile noastre culturale.
Corpul a fost găsit lângă un monolit, cu craniul zdrobit sub o piatră. Datarea făcută pe dinții rămași a indicat că moartea a survenit în jurul vârstei de patruzeci de ani, așa că a fost probabil respectat și venerat pentru că era considerat o vârstă înaintată.
S-a lucrat cu atenție pentru a reconstrui craniul aplatizat, o dificultate sporită de faptul că osul avea consistența unui „biscuit înmuiat în lapte”, după cum au spus cercetătorii responsabili.
În ciuda fragilității sale, a fost posibilă reasamblarea părților rămase ale craniului – supranumit Shanidar Z – și estimarea modului în care arăta omul de Neanderthal. Ca și alții din specia sa, femeia lui Shanidar avea o arcadă mare a sprâncenelor, o bărbie practic absentă și o față proeminentă, care lasă impresia unui nas mare.
Reconstituirea chipului ei a fost dezvăluită în recentul serial documentar Netflix „Secrets of the Neanderthal”.
Chiar și cu aspectul diferit, atât reconstituirea facială, cât și alte cercetări indică faptul că diferența în viața de zi cu zi nu era atât de mare, mai ales atunci când au trăit cu oamenii moderni: mulți Homo sapiens au lăsat urmași hibrizi ai speciei lor verișoare.
Problema înmormântării neanderthalienilor este încă controversată: și-ar fi îngropat în mod deliberat morții timp de decenii sau chiar secole la rând? Sau a fost doar o coincidență? Dacă da, de ce s-ar fi întors în aceeași peșteră? La unele întrebări s-a răspuns mai bine, cum ar fi cea despre flori și polen.
Dovezi recente arată că albinele au locuit în peșteră și au construit stupi acolo, ceea ce ar explica polenul. Există încă unele dovezi ale cogniției și inteligenței emoționale a omului de Neanderthal, deoarece au fost găsite oasele unui individ cu dizabilități care ar fi beneficiat de îngrijire pe tot parcursul vieții – și ar fi primit-o de la semenii săi. La urma urmei, ei nu erau atât de diferiți de noi: puteau ține discursuri, medita, face făină, crea artă și multe altele.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !