Utilizarea datelor experimentale pentru a obține cunoștințe științifice despre o realitate care este independentă de mintea noastră a stat la baza științei și tehnologiei moderne
În ultimul secol, fizicienii au obținut o mai bună înțelegere a realității fizice în ceea ce privește relativitatea spațiului și a timpului, curbura spațiu-timpului ca manifestare a gravitației, mecanica cuantică și modelul standard al particulelor și cele patru interacțiuni cunoscute ale acestora.
În mod clar, acest lucru este în curs de realizare. Inferența materiei întunecate, a energiei întunecate și a singularităților spațiu-timp indică faptul că mai avem multe de învățat despre lumea fizică.
Cu toate acestea, cunoștințele științifice limitate pe care le-am dobândit până în prezent au fost utilizate pentru a avansa tehnologiile informatice și ale informației la niveluri care ne permit să simulăm realitatea în lumi virtuale cu detalii fără precedent.
Aceste progrese uimitoare au dat naștere ipotezei simulării, care postulează că lumea pe care o percepem este de fapt o realitate simulată similară unei simulări pe calculator.
Deși această noțiune se poate aplica lumilor matematice speculative fără verificare experimentală, cum ar fi teoria corzilor, ea contrastează puternic cu tradiția științei empirice, care se bazează pe testarea ideilor teoretice prin date experimentale, colectate de instrumente bine calibrate dintr-o realitate externă.
Utilizarea datelor experimentale pentru a obține cunoștințe științifice despre o realitate care este independentă de mintea noastră a stat la baza științei și tehnologiei moderne.
Desigur, se poate argumenta că aceste experimente fac, de asemenea, parte din simulare, dar această noțiune nu are nicio valoare adăugată dacă nu poate fi distinsă de o lume în care este absentă.
Trebuie să ținem cont de faptul că o simulare are loc întotdeauna în contextul unei realități fizice subiacente. Dacă lumea noastră este o simulare, care este realitatea în care este încorporată această simulare? Fără specificarea acestei realități, conjectura simulării este lipsită de conținut testabil.
Legile cunoscute ale fizicii au fost obținute prin observarea realității fizice cu ajutorul instrumentelor, nu ca urmare a faptului că creierul nostru a insistat filozofic asupra faptului că așa trebuie să fie.
Istoria științei este plină de exemple în care dovezile au furnizat un răspuns diferit față de cel anticipat de creierul uman.
Exemplele includ dualitatea undelor și a particulelor în mecanica cuantică, dilatarea timpului și echivalența masei și a energiei în relativitatea specială, gravitația nefiind o forță în relativitatea generală și faptul că Universul observabil conține trilioane de miliarde de planete și nu este centrat pe noi.
Dacă Universul observabil s-a dovedit a fi o simulare, cu siguranță există o mulțime de spațiu de memorie irosit dedicat părților din acesta pe care nu le putem vedea. Oricine a creat această simulare a fost foarte risipitor sau nu ne-a considerat importanți în schema globală a lucrurilor.
Creierul uman nu este un detector fiabil, iar sensibilitatea simțurilor noastre este limitată. Acesta este motivul pentru care fizicienii folosesc instrumente.
Atunci când astronomii tereștri studiază Universul cu ajutorul telescoapelor, datele colectate au prea puțin de-a face cu creierul uman.
Datele instrumentale nu sunt halucinații ale creierului. Desigur, fizicienii pot ignora sau interpreta greșit datele prin wishful thinking și pot fi ghidați greșit de hubris sau de alte trăsături evolutive. Toate aceste deficiențe încetinesc progresul fizicii.
În urmă cu două decenii, Nick Bostrom a sugerat că, dacă civilizațiile „postumane” devin capabile să creeze simulări, vor exista atât de multe ființe simulate încât o entitate conștientă aleasă la întâmplare se va afla foarte probabil într-o simulare.
Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că, chiar dacă extratereștrii au creat o lume nouă simulată pe computerul lor, civilizațiile vecine ar putea trăi în continuare în realitatea lor fizică. La fel ca în Vegas: ceea ce se întâmplă pe o exoplanetă, ar putea rămâne pe acea exoplanetă.
Chiar dacă civilizațiile științifice avansate descoperă cum să producă un univers copil în laboratorul lor, acest univers copil ar trebui să se rupă de spațiu-timpul nostru și să nu interacționeze cu noi.
O presupunere trebuie să poată fi falsificată pentru a fi credibilă din punct de vedere științific. Dacă vom descoperi vreodată dovezi experimentale pentru pixelizarea realității sau pentru o eroare de calculator în codul care simulează lumea, îmi voi reconsidera poziția împotriva ipotezei simulării.
Deocamdată, a crede în ipoteza simulării mi se pare ca și cum aș alege să fiu drogat. Această alegere nu duce la o viață productivă, dar vor exista întotdeauna oameni care vor alege acest stil de viață ca o cale de evadare din realitatea noastră fizică comună.
În mod similar, vor exista întotdeauna oameni care vor crede că trăim într-o simulare ca modalitate de a evita constrângerile frustrante ale vieții așa cum o știm. Alegerea mea personală este să nu aparțin niciuneia dintre aceste comunități.
În schimb, îmi dedic timpul rămas pe planeta Pământ căutării științifice a relicvelor tehnologice ale extratereștrilor.
Dacă ființele simțitoare extraterestre au ales să trăiască într-o lume virtuală simulată pe computerele lor, fără niciun angajament față de Universul fizic în general, atunci singura modalitate de a afla că ele există este din gunoaiele pe care le împrăștie în spațiul interstelar.
Dar dacă extratereștrii sunt cu adevărat inteligenți, ei ar aspira să trimită gadgeturi funcționale care ar putea ajunge în curtea noastră. Descoperind sonde tehnologice printre rocile interstelare care ajung în apropierea Pământului, ne putem extinde cunoștințele științifice actuale, deoarece aceste sonde ar putea reprezenta tehnologii ale viitorului nostru.
Pentru a învăța de la extratereștri, trebuie să fim umili și să admitem că există o lume acolo, independentă de mintea noastră. Am fi autolimitați dacă ne-am închide într-o bulă filosofică, uitând curiozitatea și umilința care au făcut să avanseze cunoștințele noastre științifice până acum.
Doar cei care cred că există o lume reală, uluitoare, dincolo de ceea ce ne imaginăm, vor fi suficient de norocoși să învețe ceva nou.
În timp ce lumile simulate sunt limitate de imaginația creatorilor lor, curiozitatea științifică este motorul care îi ajută pe acești creatori să crească dincolo de imaginația lor limitată.
Toți creatorii de simulări sunt încorporați într-o realitate fizică care este mai mare decât imaginația lor. Scopul fizicienilor este să descopere această realitate subiacentă, indiferent dacă ea conține sau nu creatori de simulări. Cui îi pasă? Creatorii fac parte din acea realitate fizică.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !