Misterul obiectelor zburătoare neidentificate (OZN-uri) este un subiect de discuție de zeci de ani, fiind raportate apariții de către oameni din întreaga lume. Aceste OZN-uri pot zbura la viteze care depășesc Mach 15 și Mach 20, ceea ce este mult mai rapid decât cel mai rapid avion construit vreodată de oameni, Lockheed SR-71 Blackbird.
Acesta are o viteză maximă de Mach 3,3, ceea ce nu reprezintă nimic în comparație cu aceste farfurii zburătoare. Tehnologia din spatele acestor OZN-uri i-a făcut pe oameni să se întrebe de unde provin. Cu toate acestea, în ultimele zile, subiectul OZN-urilor și al ființelor extraterestre a câștigat popularitate după ce un balon spion chinezesc a fost doborât în spațiul aerian al SUA.
Nu se știe când a fost reperat primul OZN, dar acestea au atras atenția lumii înainte de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Agenția Centrală de Informații (CIA) nu este străină de investigațiile privind obiectele zburătoare neidentificate (OZN-uri), iar publicarea recentă a unui document a ridicat sprâncene și a stârnit noi dezbateri.
Sala de lectură electronică a CIA, în temeiul Freedom of Information Act (FOIA), este plină până la refuz de documente ciudate, multe dintre acestea demonstrând eforturile agenției de a urmări evoluțiile tehnice ale altor națiuni, în special în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Celebrul inginer german Georg Klein descrie experiența sa cu tehnologia „farfuriilor zburătoare”
Documentul în cauză relatează povestea lui Georg Klein, un cunoscut inginer german, și experiențele sale cu farfurii zburătoare și afirmațiile sale despre tehnologia acestora. Documentul citează un interviu pe care George Klein l-a acordat unui ziar german, în care a descris munca sa în domeniul farfuriilor zburătoare între 1941 și 1945.
„Deși mulți oameni cred că „farfuriile zburătoare” sunt o dezvoltare postbelică, ele se aflau de fapt în faza de planificare în fabricile de avioane germane încă din 1941.”
George Klein a pretins că a făcut parte din ministerul lui Albert Speer, care a fost ministrul pentru armament și muniții al Partidului Nazist în 1942. El a mai dezvăluit că și Albert Speer a fost martor la primul zbor de testare a unei farfurii zburătoare la Praga, la 14 februarie 1945.
Conform raportului, s-a afirmat că farfuria zburătoare a fost capabilă să atingă o altitudine de 12.400 de metri și o viteză de 2.200 de kilometri pe oră în doar 3 minute. Cu toate acestea, germanii plănuiau să o facă mai rapidă și să o construiască în așa fel încât farfuria zburătoare să atingă o viteză de 4.000 de kilometri pe oră.
George Klein a declarat că singura dificultate cu care s-au confruntat germanii în construcția farfuriei zburătoare a fost lipsa materialelor folosite la construirea acesteia. Cu toate acestea, el a mai afirmat că și această problemă a fost rezolvată până la sfârșitul anului 1945.
George Klein a dezvăluit că germanii construiseră deja trei farfurii de test până în 1944. De asemenea, se speculează că acestea ar fi fost aceleași Foo Fighters pe care piloții americani au raportat că le-au întâlnit.
Documentul detaliază proprietățile extraordinare ale celor trei discuri din altă lume. Prima dintre aceste mașini enigmatice era o navă în formă de disc, care poseda o cabină cuibărită în forma sa metalică elegantă. Acest vehicul magnific a fost făurit în aceleași fabrici care au dat naștere infamelor rachete V2, având un diametru impresionant de 42 de metri.
Cea de-a doua farfurie era o adevărată minune a designului, având o formă inelară, cu laturile sale înălțate care se înălțau în aer și o cabină sferică, așezată confortabil în centrul formei sale misterioase. Ambele modele erau capabile să se înalțe în ceruri cu o grație fără efort și să aterizeze delicat în cele mai înguste spații, asemenea unei pene care plutește în vânt. Era o performanță care rivaliza cu cea a celor mai agile elicoptere, dar cu un fler din altă lume care sfida orice explicație.
Când Germania a fost pe punctul de a pierde războiul, inginerii de la instalația din Praga au fost instruiți să distrugă toate farfuriile zburătoare, tehnologia legată de acestea și chiar și cele mai mici bucăți de documente care conțineau informații despre aceste farfurii zburătoare.
Acest lucru a fost făcut pentru ca forțele sovietice să nu poată intra în posesia acestei tehnologii. Așa a vrut soarta, inginerii de la fabricile de acareturi din Breslau nu au fost alertați în timp util, iar rezultatul a fost că sovieticii s-au năpustit pentru a pune mâna pe materialele lor valoroase.
Planurile și personalul extrem de calificat au fost rapid răpiți sub o protecție sporită, chiar și în timp ce proiectantul infamului bombardier în picaj JU-87 avea să proiecteze și să producă mai târziu formidabilele MIG 13 și 15 pentru Uniunea Sovietică.
George Klein avea o opinie foarte fermă că OZN-urile care sunt reperate în prezent sunt construite cu aceleași principii tehnice germane și ar putea face o mare concurență avioanelor cu propulsie cu reacție.
George Klein ai declarat că, construirea unor „farfurii zburătoare” civile, capabile să transporte 30-40 de persoane la viteze de până la 4.000 de kilometri pe oră, este perfect fezabilă. Cu toate acestea, el a precizat că o cantitatea masivă de materii prime necesare pentru a le fabrica nu justifica crearea lor cu unicul scop de a transporta pasageri civili. El a precizat că expertul italian Giuseppe Belluzzo, cu care Klein este în contact de ceva vreme, a fost de acord cu el.
După ani de investigații, cunoscutul scriitor de aviație Nick Cook a concluzionat în 2002 că naziștii experimentau un tip de știință care a fost și este încă ținut ascuns de restul lumii. Având în vedere faptul că Operațiunea Paperclip a relocat în Statele Unite un număr de oameni de știință germani de profil înalt, ne întrebăm ce ar fi putut câștiga SUA.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News