Enoch, locuitor al zilelor străvechi, rătăcea printre umbrele lumii pre-diluviene.
Ochii lui nu s-au oprit asupra artefactelor cotidiene care ne umplu acum viețile; el nu cunoștea lumina electrică care dansează la colțurile străzilor din orașele noastre, nici dispozitivele care ne conectează prin fire invizibile.
În schimb, gândurile îi zburau spre ceruri, unde stelele erau singurele faruri în imensitatea nopții. În inima lui bătea nostalgia pentru un timp uitat, când pământul și cerul încă mai împărtășeau secrete și visele erau țesute cu fire de mit și mister.
Astfel a pășit Enoch, o punte între două epoci, cu picioarele în lut și ochii pe stele. În cartea sa, el a scris următorul verset:
„M-au luat și m-au dus într-un loc în care cei care se aflau acolo erau ca niște flăcări de foc și, când doreau, apăreau ca niște oameni”.
Aceste flăcări, care păreau să ardă cu o lumină cerească, puteau fi interpretate ca un paravan. Pe el, liderul Veghetorilor, acele ființe misterioase care veghează asupra omenirii, ținea un discurs.
Pentru Enoch, această viziune era fascinantă și de nedescris; el credea că vede o ființă dintr-o altă dimensiune. Dar apoi, într-o uimire și mai mare, figura de pe ecran s-a materializat în fața lui în carne și oase.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !