În timp ce corpul moare din punct de vedere clinic, conștiința sa nu moare, deoarece nu este legată de corpul fizic și, prin urmare, nu suferă degradarea.
Trebuie precizat, totuși, că există diferite tipuri de conștiință: Cea a sinelui, cea a propriului „eu”, cea a propriului corp și, în cele din urmă, cea a propriei existențe. Acestea din urmă sunt cele legate de ființa individuală, care pot fi interpretate după cum urmează:
Prima conștiință, cea a propriei persoane, este cea la care se ajunge atunci când copilul devine suficient de mare pentru a-și recunoaște propria imagine și a se simți astfel ca un element unic care nu poate fi schimbat cu nimeni altcineva, și aceasta este apoi cea care rămâne dincolo de moarte în unele cazuri și care, transformată într-o stare energetică, rămâne în mediile în care corpul uman a trăit cel mai mult timp și devine ceea ce în spiritism se numește „amintiri”.
Pe de altă parte, a doua conștiință, cea a propriului „eu”, este cea mai profundă, care identifică partea cea mai ascunsă a sinelui nostru, care include „eu”, prima conștiință și conceptul de existență ca element unic și de neînlocuit.
Apoi, există conștiința propriului corp, adică cea care te face să simți fiecare parte a corpului tău, chiar dacă nu o vezi sau chiar dacă ți-a fost luată, ca în cazul dinților, sau chiar al membrelor sau al unor părți ale acestora care continuă să te doară chiar dacă, de fapt, nu mai sunt acolo.
Conștiința propriei existențe este cea care persistă de-a lungul întregii vieți, până în momentul în care simți că ești pe cale să mori, iar în acel moment precis acest tip de conștiință încetează să mai existe.
De fapt, în cazurile de persoane care s-au întors din morți, acestea și-au schimbat apoi complet modul de a vedea viața, tocmai pentru că au pierdut acest tip de conștiință, și astfel, ca și cum ar fi murit, nu mai au teama de a-și părăsi corpul, ci au acaparat simțul celorlalte trei, care devin astfel mai puternice și mai decisive.
Mai presus de toate, acel tip de conștiință care ne face să ne simțim unici este exaltat ca și cum ar trebui să atingem un scop cu orice preț, ca și cum „semnul” nostru ar deveni ceva mai important decât ceea ce am fi capabili să facem în realitate.
Semnul existenței noastre ar deveni atunci absolut obligatoriu de lăsat în orice caz, ca și cum ar marca unicitatea noastră.
Toate aceste tipuri de conștiință ar face ca subiectul să fie viu chiar și după moarte, nu prin lăsarea memoriei (care poate proveni doar din părți organice, cum ar fi creierul), ci prin lăsarea conștiinței de a fi fost deja (Déjà vu).
Cu alte cuvinte, se poate spune că, dacă subiectul „A” moare, atunci conștiința sa de a fi fost în viață îi va supraviețui nu prin faptul că își va aminti cine a fost, ci prin faptul că a fost deja în viață.
El și-ar putea aminti locuri sau persoane care i-au marcat viața anterioară, deoarece conștiința a ceea ce a făcut corpul său, locurile pe care le-a vizitat și care i-au provocat emoții puternice, au rămas scrise în mod indelebil în conștiința corpului său.
Conștiința sa de sine i-ar putea oferi și alte informații utile despre viața trecută, dar acestea ar intra în conflict cu sinele actual, astfel că prima este resetată în favoarea celei de-a doua, deși uneori s-a întâmplat ca ambele conștiințe să existe în același timp, acest lucru putând duce la schizofrenie sau fiind confundat cu aceasta, alteori conștiința primei vieți a învins-o pe cea de-a doua, oferindu-i persoanei o a doua șansă.
Publicitate
Prin urmare, se poate deduce că în noi coexistă un număr nelimitat de existențe, începând din zorii timpului și fără să se oprească niciodată.
Spiritul este indiscutabil legat de corp, dar atunci când acesta nu mai există, cu siguranță nu se poate disipa totul ca și cum ar fi un gaz, pentru că ceea ce formează conștiința ființei noastre este atât de complex încât nu poate fi redus totul la o percepție, un gaz sau un proces chimic.
Mai presus de toate, trebuie luat în considerare faptul că, înainte de a fi creat corpul, este nevoie de ceva, de o idee, de o… conștiință tocmai care decide creația.
Pentru cei care cred în religie, aceasta devine o conștiință divină, dar fie că este cu adevărat așa, fie că este rezultatul conștiinței umane, sau cosmice, important este că trebuie să existe ceva care să supraviețuiască materiei pentru a decide renașterea și transformarea acesteia.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News