Experimentul de la Pitești arată cât de josnice pot fi ființele umane față de semenii lor. În timpul perioadei comuniste, România a fost scena unuia dintre cele mai sângeroase abuzuri din istorie: Experimentul Pitești.
Între decembrie 1949 și septembrie 1952, închisoarea din Pitești, destinată reeducării deținuților politici, a devenit anticamera iadului.
Ceea ce a suferit un grup de deținuți disidenți, este comparabil cu experimentele efectuate de Mengele în Japonia pe prizonieri chinezi.
Din păcate, această poveste este mult mai puțin cunoscută, ca și cum viețile unor ființe umane ar fi chiar mai puțin valoroase decât viețile altora.
În 2010, a apărut o carte intitulată „Muzică pentru lupi”, scrisă de un jurnalist italian, Dario Fertillo, care a scos la lumină această pagină tragică de istorie.
Experimentul de la Pitești, cum a început totul
În 1949, în închisoarea Pitești, un grup de deținuți, sub îndrumarea gardianului, colaborează la un proiect teribil de reabilitare. Scopul experimentului este reeducarea tinerilor deținuți politici, susținători ai Gărzii de Fier fasciste, membri sioniști ai comunității evreiești din România.
Scopul final este ca deținuții să abandoneze idealurile politice și religioase pentru a le slăbi personalitatea și a-i aduce la o stare de supunere absolută.
Unul dintre protagoniști este Eugen Țurcanu, un tânăr activist fascist al Gărzii de Fier, care în 1949, odată cu venirea la putere a Partidului Comunist, a fost încarcerat în această unitate.
Țurcanu, în timpul detenției, s-a convertit la partid, probabil din comoditate, și a format un grup de comuniști convinși. O organizație cu sarcina de a anula personalitatea celor care nu se supuneau.
Liderul experimentului de la Pitești a fost colonelul Teodor Speanu, comandantul suprem Alexandru Nicolschi, unii membri ai securității interne a partidului și ai ODCC.
ODCC , acronim de la Organizația Deținuților cu Convingătorilor Comuniști, este grupul format de Țurcanu plasat într-o aripă izolată a penitenciarului special pentru experiment.
Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute.
Programul de reeducare, conform protocolului, presupune trei etape de anulare a personalității disidenților și de „reprogramare mentală”.
Metodele de anulare se bazează pe tortură fizică și umilințe psihologice aplicate de către deținuții ODCC.
Creatorul acestui sistem de reeducare este pedagogul Anton Makarenko, care era convins că nimeni mai bun decât un delincvent poate educa un alt delincvent.
Cele 3 faze ale experimentului de la Pitești. Fazele de reeducare se numesc „demascare”.
Prima fază, „demascarea externă”, presupune o serie de interogatorii în care deținuții sunt forțați să mărturisească infracțiuni împotriva comunismului. Pe măsură ce interogatoriul avansează, crește în intensitate și implică tortură fizică de tip inchiziție.
Partea diabolică a acestei faze constă în faptul că tortura este aplicată de alți deținuți din aceeași categorie, astfel încât să se rupă legăturile de încredere.
A 2-a fază, „demascarea internă”, îl obligă pe deținut să denunțe deținuții care au fost mai puțin violenți în timpul primei faze. Această tactică psihologică duce, în timp, la un climat de violență fără precedent, cei mai brutali fiind cei mai puțin pedepsiți.
În cea de-a treia și ultima fază, „demascarea publică”, deținutul trebuie să își renege toate idealurile, legăturile emoționale și tot ceea ce are legătură cu viața sa dinaintea încarcerării.
Partea cea mai grea, cea care are ca scop distrugerea psihologică a subiectului, este tortura dintre demascări.
Perioade lungi de muncă forțată și umilitoare, cum ar fi spălatul podelei cu un mop în gură, alternează cu tortura fizică.
Tortura fizică se referă la coprofagia forțată sau la scufundarea capului deținutului în găleți cu urină. Nu lipsesc cu siguranță nici torturile psihologice, cum ar fi privarea de somn sau blasfemia față de subiecții religioși.
Pe tot parcursul procesului, au loc sesiuni de studiu despre comunismul stalinist în scopul reeducării morale.
Procesul de reprogramare se încheie atunci când subiectul este considerat un „om nou” și, în acest moment, poate decide dacă să se alăture ODCC sau să fie reintegrat în societate.
Sfârșitul experimentului de la Pitești
În 1952, partea stalinistă a Partidului Comunist s-a destrămat, lăsând loc unei politici bazate pe idealuri socialiste proletcultiste.
Metodele brutale adoptate de Țurcanu sunt condamnate de regim, care se mobilizează pentru a pune capăt abuzurilor care au loc în închisoarea de la Pitești.
Membrii ODCC sunt judecați, dar în sala de judecată se creează o situație diferită.
Sepeanu, Nicolschi, Dumitrescu și membri ai securității interne românești sunt considerați nevinovați de fapte. Țurcanu și grupul său sunt acuzați că au acționat din proprie inițiativă pentru a pune într-o lumină proastă partidul comunist.
La finalul procesului, membrii ODCC sunt transferați într-un loc secret și împușcați. Până în prezent, numărul victimelor acestei atroce „spălări de creier” nu este cunoscut cu exactitate; estimarea variază între 1.000 și 5.000.
Închisoarea din Pitești a fost abandonată după condamnări și a fost demolată în 1991; în locul ei se află o inscripție în memoria victimelor celui mai atroce experiment social al blocului sovietic.
Fiecare viață are o mare valoare.
Am vrut să aduc această poveste pentru că, deși nu este foarte cunoscută, nu este mai puțin importantă decât alte nedreptăți care au avut loc în gulaguri sau în lagărele de concentrare naziste.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !