Există o listă de regi, numită lista regală sumeriană, care datează, în ultima sa compilație, din 1900 î.Hr., din timpul dinastiei lui Isin.
În această listă, istoria omenirii este împărțită în trei părți: o eră pre-diluviană și o eră post-diluviană.
În prima parte a listei, găsim o listă de regi, ale căror perioade de domnie sunt numărate printr-o unitate de măsură ciudată numită „sar”, o unitate de măsură care corespunde la 3600 de ani. Primii zece regi au domnit un total de 240 400 de ani. La sfârșitul acestei prime liste de regi „mitici”, este scris:
„Potopul a șters totul. După ce Potopul a șters totul și domnia a coborât din cer, regatul a locuit în Kish”.
Potopul universal, pentru popoarele sumeriene și pentru cei care le-au succedat în teritoriile mesopotamiene, a fost o realitate.
Lista regilor continuă cu conducătorii post-diluvieni, a căror perioadă de regență nu mai este calculată în acea unitate de măsură ciudată, „sar”, ci în ani umani. Și mai observați ceva: regii nu mai domnesc mii de ani, ci câteva sute de ani.
Sumerienii nu au un mit al creației. Mulți cercetători și-au zvârcolit creierii pentru a afla de ce acest popor nu a avut un mit al creației, iar unii au încercat să îl găsească în câteva rânduri foarte vagi care vorbesc despre „când cerul nu exista și când pământul nu exista”.
Dar faptul incontestabil, dincolo de interpretări și disertații, este că nu există niciun mit sumerian al creației. Motivul este simplu: citind poemele găsite, ne dăm seama imediat că avem de-a face cu un popor care nu filosofează, care nu este interesat de teogonii, darămite de teologie.
Poemele sunt seci, schematice și au un caracter narativ. Tot ceea ce conțin este perceput ca o realitate – istorică sau mitică, nu este treaba noastră să spunem – constând în esență din două teme:
Potopul universal, perceput ca ruperea unei alianțe străvechi între oameni și zei, și pierderea nemuririi de către rasa umană.
A treia informație se referă la Gilgamesh din Uruk, care, conform listei noastre regale, este ultimul rege care a domnit mai mult de 100 de ani și despre care a fost scrisă cea mai veche epopee din istorie, datând – știm acest lucru din sigiliile cilindrilor – chiar înainte de nașterea scrisului.
Pornind de la aceste date, cu ajutorul textelor, vom încerca să înțelegem ceva mai mult despre această primă civilizație umană cunoscută, care este absolut atipică: textele sumeriene sunt întotdeauna scurte, detașate, lipsite de filozofie și cu caracter narativ.
În ele, observăm foarte des repetiții de tip litanie, ca și cum poveștile ar fi fost transmise de mult timp printr-o tradiție orală. Unii cercetători, cum ar fi Sir Wooley, care a lucrat la săpăturile de la Ur, au încercat să teoretizeze că Potopul nu a fost, în realitate, decât o revărsare a râului Eufrat, care a apărut ca un cataclism universal pentru popoarele mesopotamiene.
Această teorie nu a fost niciodată universal acceptată, iar motivul este simplu: oricine a citit relatările despre Potop și importanța acestuia nu numai pentru Ur, ci și pentru toate popoarele mesopotamiene și alte popoare cunoscute și îndepărtate de-a lungul mileniilor, nu va accepta niciodată o astfel de teză.
Gilgamesh este ultimul rege care a domnit mai mult de 100 de ani.
El a fost fiul unei zeițe: a fost, prin urmare, 2/3 divin și 1/3 uman. De ce 2/3 divin și nu jumătate? Pentru că mama sa – nu tatăl său – era divină: în acest detaliu vedem ecoul tradițiilor antice, inclusiv a celei egiptene, în care matrilinearitatea sângelui era garanția purității neamului regal.
În termeni moderni, am putea spune că Gilgamesh este 2/3 divin pentru că ADN-ul său mitocondrial aparține rasei divine. Oricum ar fi, misiunea vieții sale este să recupereze nemurirea pierdută de rasa umană, pe care el crede că o are de drept.
Din acest motiv, după ce trece prin numeroase încercări inițiatice alături de prietenul său Enkidu, ajunge în cele din urmă, singur, în locul în care se retrăsese Utnapishtim, ultimul nemuritor.
Utnapishtim îi spune regelui din Uruk că nemurirea sa a fost decretată de întreaga adunare a zeilor, dar că acum soarta omenirii este moartea: „și cine va fi în stare să adune pentru tine, o, rege, adunarea zeilor?”.
Astfel, în timp ce îi spune că ar fi imposibil să obțină nemurirea, Utnapishtim îl pune la încercare pe Gilgamesh și îi ordonă să nu doarmă timp de șapte zile și șapte nopți, adică mereu pentru timpul mitic legat de durata Potopului.
Gilgamesh, epuizat de lunga călătorie, nu trece testul. Dar soția lui Utnapishtim îi mărturisește că în Abzu, casa zeului Enki, crește o plantă a tinereții și îi explică cum să o găsească. Luând planta, regele din Uruk se întoarce în oraș, mulțumit de călătoria sa, dar face o greșeală.
Pe drumul de întoarcere, își murmură că nu va păstra niciodată acea plantă doar pentru el: o va împărți cu toți bătrânii din oraș, pentru a readuce omenirea la splendoarea sa.
Atunci, un șarpe, un animal sacru pentru Enki, iese din apele râului, devorează planta și își schimbă imediat pielea, întinerind-o.
Aceasta înseamnă că Gilgamesh ar fi putut păstra planta pentru el, dar în momentul în care alege să o împartă cu toată lumea, zeul Enki este obligat să o ia înapoi, deoarece Enki jurase în fața adunării că omenirea nu va mai putea deveni nemuritoare.
Individul, așa cum îl înțelegem noi, da, dar după încercări teribile care trebuie depășite personal și care pot duce la moarte, așa cum a fost pentru Enkidu.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.