O echipă de oameni de știință de la Institutul Indian de Științe și de la Universitatea din Niigata (Japonia) a descoperit picături de apă prinse în depozitele minerale din vestul Himalayei (India) care au aparținut, probabil, unui ocean străvechi care a existat în urmă cu aproximativ 600 de milioane de ani.
Analiza depozitelor de carbonat de magneziu (magnezit cristalin) a permis, de asemenea, echipei să ofere o posibilă explicație pentru evenimentele care ar fi putut duce la un eveniment major de oxigenare la începutul istoriei Pământului.
„Am găsit o capsulă a timpului pentru paleo-oceane”, spune Prakash Chandra Arya, autorul studiului. „Nu știm prea multe despre oceanele din trecut”, spune Prakash. „Cât de diferite sau similare erau acestea în comparație cu oceanele de astăzi? Erau ele mai acide sau mai bazice, bogate sau deficitare în nutrienți, calde sau reci și care era compoziția lor chimică și izotopică? Astfel de informații ar putea oferi, de asemenea, indicii despre clima trecută a Pământului, iar aceste informații pot fi utile pentru modelarea climei”, adaugă el.
Oamenii de știință cred că unul dintre cele mai mari glaciațiuni din istoria planetei noastre, cunoscut sub numele de glaciațiunea ‘Snowball Earth’, a avut loc în urmă cu 700-500 de milioane de ani. În acea perioadă, straturi groase de gheață au acoperit Pământul pentru o lungă perioadă de timp.
A urmat o creștere a cantității de oxigen din atmosfera Pământului, numită „al doilea eveniment major de oxigenare”, care a dus în cele din urmă la evoluția formelor de viață complexe. Până în prezent, oamenii de știință nu au înțeles pe deplin modul în care aceste evenimente au fost conectate, din cauza lipsei fosilelor bine conservate și a dispariției tuturor oceanelor care au existat în trecut în istoria Pământului.
Depozitele de apă găsite în rocile din Marea Himalaya, care datează din epoca „Pământului bulgăre de zăpadă”, sunt comparabile cu apa oceanică modernă.
De asemenea, experții au arătat că bazinele sedimentare au fost lipsite de calciu pe o perioadă îndelungată, probabil din cauza aportului scăzut al râurilor.
„În această perioadă, nu a existat niciun flux în oceane și, prin urmare, nicio aprovizionare cu calciu. Atunci când nu există debit sau aprovizionare cu calciu, pe măsură ce mai mult calciu precipită, cantitatea de magneziu crește”, explică Sajeev Krishnan, autorul studiului. Echipa de cercetători crede că, atunci când depozitele de magnezit formate în această perioadă s-au cristalizat, au prins în spațiul lor poros apa de mare și picăturile de apă dulce provenite din topirea gheții.
Lipsa de calciu a dus probabil și la o deficiență de nutrienți, încurajând dezvoltarea cianobacteriilor fotosintetice cu creștere lentă, care ar fi putut începe să emită mai mult oxigen în atmosferă pe măsură ce sintetizau nutrienți.
Experții speculează, de asemenea, că concentrația crescută de magneziu a declanșat o creștere a producției de oxigen fotosintetic, declanșând probabil evenimentul de oxigenare din Neoproterozoic și stimulând explozia cambriană.
„Ori de câte ori există o creștere a nivelului de oxigen din atmosferă, va exista o evoluție biologică”, subliniază Prakash. Acest studiu a fost publicat în Precambrian Research.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.