Un nou studiu sugerează că universul ar putea avea o vechime de 26,7 miliarde de ani, contestând estimarea larg acceptată de 13,7 miliarde de ani bazată pe modelul de concordanță Lambda-CDM
Universul nostru ar putea fi de două ori mai bătrân decât estimările actuale, potrivit unui nou studiu care contestă modelul cosmologic dominant și aruncă o nouă lumină asupra așa-numitei „probleme a primei galaxii imposibile”.
„Modelul nostru nou dezvoltat extinde timpul de formare a galaxiilor cu câteva miliarde de ani, ceea ce face ca universul să aibă o vechime de 26,7 miliarde de ani și nu 13,7, așa cum se estima anterior”, a declarat autorul Rajendra Gupta, profesor de fizică la Facultatea de Științe a Universității din Ottawa.
De ani de zile, astronomii și fizicienii au calculat vârsta universului nostru prin măsurarea timpului scurs de la Big Bang și prin studierea celor mai vechi stele pe baza deplasării spre roșu a luminii provenite de la galaxiile îndepărtate.
În 2021, datorită noilor tehnici și progreselor tehnologice, vârsta universului nostru a fost astfel estimată la 13,797 miliarde de ani, folosind modelul de concordanță Lambda-CDM.
Cu toate acestea, numeroși oameni de știință au fost nedumeriți de existența unor stele, cum ar fi Matusalem, care par a fi mai vechi decât vârsta estimată a universului nostru și de descoperirea unor galaxii primordiale aflate într-o stare avansată de evoluție, făcută posibilă de telescopul spațial James Webb.
Aceste galaxii, existente la numai aproximativ 300 de milioane de ani după Big Bang, par să aibă un nivel de maturitate și masă asociat în mod obișnuit cu miliarde de ani de evoluție cosmică. În plus, ele au dimensiuni surprinzător de mici, adăugând un alt strat de mister în ecuație.
Teoria luminii obosite a lui Zwicky propune că deplasarea spre roșu a luminii provenite de la galaxiile îndepărtate se datorează pierderii treptate de energie de către fotoni pe distanțe cosmice mari. Cu toate acestea, s-a constatat că această teorie intră în conflict cu observațiile.
Cu toate acestea, Gupta a constatat că „permițând ca această teorie să coexiste cu universul în expansiune, devine posibilă reinterpretarea deplasării spre roșu ca fenomen hibrid, mai degrabă decât ca fenomen datorat pur și simplu expansiunii”.
În plus față de teoria luminii obosite a lui Zwicky, Gupta a introdus ideea evoluției „constantelor de cuplare”, așa cum a fost emisă de Paul Dirac. Constantele de cuplaj sunt constante fizice fundamentale care guvernează interacțiunile dintre particule. Potrivit lui Dirac, aceste constante ar putea fi variate în timp.
Permițându-le să evolueze, perioada de timp pentru formarea primelor galaxii observate de telescopul Webb la distanțe mari spre roșu poate fi extinsă de la câteva sute de milioane de ani la câteva miliarde de ani. Acest lucru oferă o explicație mai fezabilă pentru nivelul avansat de dezvoltare și masă observat în aceste galaxii vechi.
În plus, Gupta sugerează că interpretarea tradițională a „constantei cosmologice”, care reprezintă energia întunecată responsabilă de accelerarea expansiunii universului, trebuie revizuită.
În schimb, el propune o constantă care să explice evoluția constantelor de cuplaj. Această modificare a modelului cosmologic ajută la rezolvarea enigmei legate de dimensiunea mică a galaxiilor observate în universul timpuriu, permițând observații mai precise.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News