Era 4 iulie 2013, sărbătoarea națională în Statele Unite. O familie americană obișnuită care trăiește în Nebraska, în Imperial, un orășel agricol cu abia „două mii de suflete și nici măcar un singur semafor”, înghesuie bagajele într-un Ford Expedition albastru.
Familia Burpo se îndreaptă spre nord pentru a-l vizita pe unchiul Steve, care locuiește cu familia sa în Sioux Falls, Dakota de Sud (tocmai au născut un copil și vor să le arate rudelor).
Mașina albastră o ia pe autostrada 61. Pe scaunul șoferului se află capul familiei, Todd Burpo, alături de el se află soția sa Sonja, iar pe bancheta din spate fiul lor Colton, în vârstă de patru ani, împreună cu surioara lui Cassie.
Ei alimentează la o stație de benzină în țara în care s-a născut celebrul Buffalo Bill înainte de a aborda întinderi vaste de câmpuri de porumb. Este pentru prima dată în patru luni când familia Burpo își ia câteva zile libere după evenimentul șocant pe care l-au trăit la 3 martie anul trecut.
Micuțul Colton începuse să aibă dureri puternice de stomac în acea zi. Apoi a început să vomite. Se simțea din ce în ce mai rău, până când medicii au pus diagnosticul: apendicele s-a rupt. A fost operat de urgență în Greeley, Colorado.
În timpul operației, situația părea să se precipite: „Îl pierdem! Îl pierdem!” Copilul se afla într-o stare foarte proastă și a petrecut câteva minute foarte critice, dar apoi și-a revenit.
Pentru tatăl și mama lui fusese o experiență teribilă. Lacrimi și rugăciuni din belșug, așa cum știu toți cei care au trecut prin astfel de drame.
Așadar, patru luni mai târziu, pe 4 iulie, mașina ajunge la o răscruce de drumuri. Tatăl își amintește că, la acel semafor, virajul la stânga duce la Centrul Medical Regional Great Plains, a fost locul unde au avut experiența șocantă.
Ca și cum ar vrea să exorcizeze o amintire proastă din trecut, tatăl îi spune în glumă fiului său: „Hei, Colton, dacă întoarcem aici, ne putem întoarce la spital. Ce zici, trecem pe acolo?”.
Băiatul dă de înțeles că i-ar plăcea, iar mama îi spune zâmbind: „Îți amintești de spital?”. Răspunsul prompt al lui Colton: „Bineînțeles mamă că-mi amintesc. Este locul unde am auzit îngerii cântând”.
Îngeri? Părinții se uită unul la altul uimiți. Copilul începe să povestească în mod firesc detaliile:
„Tată, Iisus le-a spus îngerilor să-mi cânte pentru că îmi era foarte frică. Ei m-au făcut să mă simt mai bine”. „Deci”, întreabă tatăl la ieșirea din fast-food, „a fost și Iisus acolo?”. Copilul dă din cap „ca și cum ar confirma cel mai banal lucru din lume: ”Da, Iisus a fost acolo'”.
„Și unde anume a fost?”, întreabă din nou tatăl, iar copilul îl privește drept în ochi și răspunde: „Mă ținea în brațe”. Cei doi părinți uimiți cred că a avut un vis în timpul perioadei de inconștiență. Dar apoi se clatină când Colton adaugă:
„Da. Când eram cu Iisus, tu te rugai și mama vorbea la telefon”. Când este întrebat de unde știa el, care era inconștient în sala de operație în acele minute, ce făceau părinții săi, copilul răspunde calm: „Pentru că vă puteam vedea. M-am ridicat în sus, în afara corpului meu, apoi m-am uitat în jos și l-am văzut pe doctorul care mă opera. Și v-am văzut pe tine și pe mama”.
”Tu erai într-o încăpere singur și te rugai; mama era în altă parte, se ruga și vorbea la telefon”. Totul era adevărat.
La fel cum era adevărat că mama lui Colton pierduse o fiică în timpul unei sarcini anterioare. Colton, care se născuse mai târziu, nu avea de unde să știe acest lucru, dar acea surioară pe care o întâlnise în Rai îi explicase totul.
„Nu-ți face griji, mamă. Surioara mică este bine. Dumnezeu a adoptat-o”.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News