Faimosul giulgiu de in, în care se presupune că a fost înfășurat trupul lui Iisus Hristos după moartea sa – cunoscut sub numele de Giulgiul din Torino – pare să fie un artefact autentic.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Giulgiul din Torino a fost studiat și cercetat în mod repetat, inclusiv prin metode științifice, însă rezultatele au fost ambigue. Fie a fost declarat un fals, fie au fost dezvăluite fapte care indicau autenticitatea sa.
În 1988, o mică bucată a fost tăiată din Giulgiul din Torino și datată cu carbon.
Aceasta a arătat că țesătura a fost creată în secolele XIII-XIV d.Hr. și a fost anunțat la nivel mondial că Giulgiul din Torino era un fals medieval.
Cu toate acestea, datarea cu radiocarbon este o metodă controversată, deoarece diverse substanțe se acumulează pe țesuturi în timp, ceea ce poate afecta semnificativ rezultatele analizei.
Un nou studiu, realizat de oamenii de știință de la Institutul Italian de Cristalografie al Consiliului Național de Cercetare, a utilizat o metodă nouă de datare a Giulgiului din Torino, folosind împrăștierea razelor X cu unghi larg (WAXS).
Această tehnică măsoară îmbătrânirea naturală a pulpei de in și o transpune în timpul scurs de la producție.
Echipa a examinat opt eșantioane mici de țesătură din Giulgiul din Torino, pe care le-a radiografiat pentru a descoperi detalii minuscule ale structurii țesăturii și ale modelului celulozei.
Giulgiul din Torino este o țesătură de in veche de secole care poartă imaginea unui om crucificat. Un om despre care milioane de oameni cred că este Iisus din Nazaret.
Pentru a determina data fabricării Giulgiului de la Torino, oamenii de știință au folosit mai mulți parametri de îmbătrânire, inclusiv temperatura și umiditatea, care provoacă o degradare semnificativă a celulozei.
Ei au descoperit că, înainte de a ajunge în Europa (despre care se crede că a avut loc în secolul al XIV-lea), țesătura a fost depozitată în condiții stabile timp de aproximativ 13 secole – la o temperatură de aproximativ 22,5°C și o umiditate de aproximativ 55%. Dacă ar fi fost depozitată în condiții diferite, celuloza s-ar fi modificat diferit.
Ei au comparat apoi starea de îmbătrânire a celulozei de pe bucățile de giulgiu cu o bucată dintr-o altă țesătură găsită în Israel, datând din secolul I d.Hr. și au constatat că probele erau foarte asemănătoare.
„Profilurile de date au fost complet în concordanță cu măsurătorile similare obținute de la o mostră de in datată istoric la 55-74 d.Hr. găsită la Masada, Israel [faimoasa fortăreață a lui Irod construită pe rocă calcaroasă cu vedere la Marea Moartă]”, se arată în studiul publicat în revista Heritage.
Pentru a-și rezuma rezultatele, oamenii de știință au comparat, de asemenea, folosind aceeași metodă, bucăți din giulgiu cu mostre de țesături din in create în secolele XIII-XIV d.Hr. Pentru a verifica concluzia care a fost făcută de alți oameni de știință în 1988, ei nu au găsit nicio potrivire.
„Pentru ca rezultatul actual să fie în concordanță cu datarea cu radiocarbon din 1988, giulgiul ar fi trebuit să fie conservat în timpul ipoteticei sale existențe de șapte secole la o temperatură ambientală foarte apropiată de valorile maxime înregistrate pe Pământ”, se arată în studiu.
În plus, autorul principal al noului studiu, Dr. Liberato De Caro, a declarat în mod explicit că datarea cu radiocarbon din 1988 ar trebui să fie considerată nesigură:
„Deoarece eșantioanele de țesuturi sunt de obicei supuse la tot felul de contaminanți care nu pot fi complet eliminați dintr-o probă datată… Cu excepția cazului în care procedura de curățare a probei este urmată cu atenție, datarea cu carbon-14 nu este fiabilă”.
Giulgiul din Torino măsoară 4,37 pe 1,11 metri. Pe ea se află două amprente pe lungime întreagă ale unui corp uman, din spate și din față, ca și cum corpul uman ar fi fost înfășurat cu grijă în această țesătură. Metoda exactă prin care amprentele au apărut pe țesătură rămâne un subiect extrem de controversat.
Nu este vorba de vopsea, ci mai degrabă de un semn provenit de la o sursă puternică de căldură.
O examinare atentă a imaginii corpului arată că acesta este perfect din punct de vedere anatomic, iar rănile de pe corp se aliniază cu descrierile rănilor suferite de Iisus înainte și în timpul răstignirii, inclusiv urme de spini pe cap, lacerații pe spate și vânătăi pe umeri.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !