Un alt caz nerezolvat: povestea cerșetorului care a călătorit în timp.
Cei mai mulți dintre noi trăim într-o stare de acceptare fără să ne gândim prea mult.
Ne plimbăm prin zona puțin întrebată a acestei vieți, după ce am fost îndoctrinați în tinerețe cu privire la multe lucruri, astfel încât suntem programați cu prejudecățile și sistemele de credință ale părinților noștri și ale celor dinaintea lor, astfel încât rareori vedem existența așa cum este ea cu adevărat, dar din când în când, ceva ne poate deschide mintea și ne dă de înțeles că ceea ce credem că știm despre univers este o aiureală.
Unul dintre cele mai zguduitoare lucruri care poate trezi o persoană și o poate scoate din condiționările sale este saltul în timp, deoarece își bate joc de toate lucrurile pe care bătrânii noștri le-au învățat despre timp.
Noi credem că timpul are o săgeată care călătorește din trecut spre viitor și că se mișcă în mod constant și că nimic nu poate să îl accelereze sau să îl încetinească.
Marele Isaac Newton a crezut în această credință, dar Einstein și alți oameni de știință au demonstrat apoi, la început matematic și apoi prin experimente, că timpul poate fi întins ca o bandă elastică printr-un proces cunoscut sub numele de dilatare a timpului, iar acum chiar și „curgerea timpului” este privită cu ochi suspicioși de către fizicienii cuantici care se ocupă de simetria inversă a timpului – deoarece s-ar părea că timpul se poate mișca înainte și înapoi.
Derapajul temporal este un fenomen prin care o persoană se poate regăsi în trecut sau în viitor; desigur, cu toții alunecăm în viitor cu o secundă pe secundă, dar în cazul derapajelor temporale despre care vorbesc, oamenii se pot regăsi cu orele sau cu secolele în viitor – sau în trecut.
Un alt caz nerezolvat: povestea cerșetorului care a călătorit în timp
La sfârșitul lunii martie 2020, când Marea Britanie era blocată din cauza pandemiei Covid-19, un bărbat fără adăpost în vârstă de 45 de ani, pe nume Gavin, căuta un loc unde să doarmă peste noapte.
În ultimii trei ani dormea în stradă, începând cu „navigarea pe canapea” în casele prietenilor, până când răbdarea acestora s-a epuizat din cauza unei probleme cu alcoolul.
Se vorbea despre programe care să scoată persoanele fără adăpost de pe străzi și să le aducă în locuințe de urgență „Covid-safe”, dar nimeni nu i-a dat încă de urmă lui Gavin.
A mers pe Oxton Road, Wirral, Regatul Unit, pe o stradă pustie, îndreptându-se spre Grange Road, unde un vechi coleg de școală pe nume George locuia probabil într-un apartament deasupra unui magazin.
Dacă George era încă acolo, cu siguranță nu l-ar fi refuzat. Gavin își plecă capul în fața vântului înghețat , cu eșarfa înfășurată în jurul gâtului, cu vechea jachetă de tweed încheiată și cu pumnul rece strâns în jurul curelei unei ghiozdane în care se aflau o bancnotă de cinci lire, un radio micuț cu bateria pe terminate, ochelarii de citit pierduți ai cuiva, lenjerie de corp, șosete și un exemplar al nuvelei Jonathan Livingston Seagull.
Înainte ca Gavin să ajungă pe Grange Road, s-a întâmplat ceva extraordinar. A avut loc o explozie cu zgomot mare- voci de oameni, cai care trosneau clipocind în timp ce trăgeau căruțe trântite, iar acum soarele era arzător.
Gavin a simțit că fusese transportat în Spania, dar împrejurimile îi erau vag familiare.
McDonalds dispăruse, iar în locul lui se afla o imensă cârciumă. Se afla încă în zona Charing Cross, dar era evident că acesta era trecutul și părea să fie vară.
Gavin s-a gândit că ar trebui să intre în localul în care fusese McDonalds cu mai puțin de un minut în urmă, dar un polițist i-a ieșit în cale și l-a întrebat: „De unde ești?” și l-a privit pe Gavin de sus în jos, iar ochii lui de un albastru palid ca oțelul, care păreau fluorescenți sub umbra căștii cu vârf, s-au oprit asupra ghiozdanului lui Gavin.
„Uite, domnule ofițer, n-o să vă vină să credeți, dar sunt din anul 2020”, a spus Gavin, iar acum a trecut de la optimismul de a simți căldura verii pe față la realizarea teribilă că se întorsese într-o altă epocă, posibil victoriană.
Polițistul și-a subțiat acei ochi albaștri proeminenți și a spus: „E o poveste de-a dreptul lungă cea pe care o spui. Ar fi bine să începi să vorbești, altfel o să ajungi la pușcărie! Numele și prenumele, imediat.
„Mă numesc Gavin [și și-a dat numele de familie și fosta adresă de când locuia pe Claremount Road, Wallasey, cu trei ani în urmă]. Și nu am un servici în zilele noastre, sunt un om al străzii. Eram programator de calculatoare”.
Gavin a spus ultima propoziție cu blândețe, deoarece știa că acest polițist nu avea nicio idee despre ce ocupație era. Știa doar că acum urma să fie arestat și interogat.
Polițistul și-a împins ușor casca înapoi și s-a scărpinat pe frunte. „Ei bine, îndrăznesc să spun că nu am întâlnit niciodată în toți anii mei de viață o asemenea prostie atât de exagerată! Sunteți în deplinătatea facultăților mintale, domnule, sau v-ați pierdut mințile?”.
„Știu că pare o nebunie, dar spun adevărul”, a spus Gavin, cu gura uscată. S-a auzit un țipăt în spatele polițistului și acesta s-a întors să vadă doi bărbați care se băteau în fața localului spre care se îndrepta Gavin – Hotelul Grange.
Polițistul s-a întors spre Gavin și i-a spus: „Rămâi aici în timp ce eu mă duc să mă ocup de ei!”. Ai înțeles?” și a arătat cu degetul spre bețivii care se luptau.
Gavin a rămas înțepenit pe loc pentru o clipă, apoi și-a încercat norocul și a fugit pe Grange Road. Era cât pe ce să se ciocnească de o bicicletă și o remorcă – un aranjament bizar în care un bărbat cu o bărcuță de paie pedala pe o bicicletă de care era legat un vehicul cu două roți, tip ricșă, care era ocupat de o femeie cu o pălărie enormă decorată cu flori artificiale.
Gavin a continuat să alerge, încercând să pună cât mai multă distanță între el și acel polițist; ideea de a fi blocat în această epocă apusă într-o celulă sumbră dintr-o secție de poliție îl înspăimânta.
Gavin a ajuns pe Conway Street, unde un tânăr cu aspect dur și un asociat pe nume Tommy s-au apropiat de el, iar primul l-a întrebat ce se afla în geantă. „Nimic de valoare, doar haine”, a spus Gavin, știind ce va urma.
‘Ia-o de aici’, a spus Tommy, a luat geanta de la Gavin și i-a spus prietenului său: ‘Să-i luăm haina Johnny?’.
Un bărbat a ieșit dintr-o casă de amanet din apropiere și le-a spus celor doi derbedei: „Înapoiați-i-o acestui om sau îl voi informa pe polițistul de acolo!”.
„Johnny” a aruncat ghiozdanul la picioarele lui Gavin, iar el și Tommy s-au furișat pe o alee.
‘Sunteți în regulă, domnule?”, a întrebat bărbatul și a explicat că era unul dintre proprietarii casei de amanet din apropiere și l-a sfătuit pe Gavin să meargă să vorbească cu polițistul din depărtare. ‘Fellah-ul cel mare care vroia geanta dumneavoastră era John Rimmer. Este bine cunoscut de poliție’.
‘Mulțumesc foarte mult’, a spus Gavin recunoscător, neavând nicio intenție de a se apropia de vreun polițist din cauza situației ciudate în care se afla. El a pus o întrebare care trebuie să fi părut foarte ciudată pentru cămătar: „Știu că poate părea ciudat, dar în ce an suntem acum?”.
„Eh?”, a întrebat nedumerit bunul samaritean.
‘M-am lovit la cap și nu-mi amintesc în ce an suntem’, a spus Gavin, care s-a gândit rapid.
‘Suntem în 1909’, a răspuns bărbatul și l-a sfătuit pe Gavin să meargă la un medic. Șocul de a auzi că era 1909 l-a făcut pe Gavin să se simtă amețit și, într-o clipă, s-a trezit înapoi în 2020.
Nu după mult timp s-a îmbolnăvit de Covid și a început să-l macine un gând: ar fi putut transmite virusul acela blestemat acelui polițist, sau acelor bătăuși din 1909?
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net / Telegram / Google News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !