Secretele manuscrisului Voynich, neelucidate de secole

Manuscrisul Voynich este o carte veche de aproximativ 500 de ani, plină de ilustrații enigmatice și scrisă într-o limbă aparent ilizibilă.

Cartea își trage numele de la Wilfrid Voynich, un librar de antichități care a cumpărat manuscrisul în 1912, iar semnificația celor aproximativ 240 de pagini rămâne un mister până în prezent, în ciuda faptului că mulți pretind că i-au deslușit secretele.

Speculațiile cu privire la originile cărții sunt vaste și variate, unii sugerând că este o farsă, că este un manual de alchimie sau chiar că a fost scrisă de un extraterestru eșuat pe Pământ.

Până în prezent, niciuna dintre aceste afirmații nu a fost dovedită, dar încercările de a descifra limbajul ciudat al cărții continuă.

Deoarece scrierea nu pare să urmeze niciun model lingvistic existent, unii au sugerat că fiecare caracter este mai degrabă un simbol decât o literă. Limbajul codificat sugerează teoria conform căreia conținutul cărții ar fi trebuit să rămână secret.

O încercare de decodare a textului cu ajutorul inteligenței artificiale în 2018 a ajuns la concluzia că acele cuvinte erau probabil ebraice și că acestea erau litere: anagrame în care literele sunt în ordine alfabetică. Cercetătorii nu au reușit să extragă niciun înțeles din propozițiile în mare parte fără sens, în schimb au identificat cuvinte asociate cu imaginile de pe pagină.

O altă teorie este prezentată într-un studiu din 2019, care sugerează că documentul a fost scris de și pentru femei și că acest lucru explică eșecul încercărilor anterioare de a înțelege textul.

Autorul studiului, Dr. Gerard Cheshire, susține că limbajul nu este deloc codificat, ci este scris în dialectul proto-românesc, din care descind multe limbi europene moderne goale.

Această concluzie a fost însă criticată de alți cercetători, care au susținut că Cheshire își împacă descoperirile cu teoria sa, sugerând proto-roman pe baza definiției unor cuvinte unice și nu a unor propoziții complete.

Deși limbajul prezentat în carte nu a fost încă descifrat, multe ilustrații colorate par să împartă manuscrisul în șase secțiuni separate: botanică, astronomie și astrologie, biologie, cosmologie, produse farmaceutice și pagini întregi de text care sunt considerate rețete.

Secțiunea de botanică, cel mai mare „capitol” al cărții, conține 113 desene detaliate ale unor specii de plante aparent de nerecunoscut, în timp ce paginile de astronomie și astrologie prezintă pozițiile planetelor și imagini care înfățișează diferitele semne zodiacale.

De asemenea, sunt înfățișate femei care fac baie în lichide multicolore care uneori par a fi împletite și conectate prin țevi. Această secțiune biologică a cărții a dus în 2017 la concluzia succintă că manuscrisul discuta despre sănătatea femeilor, dar și această teorie a fost rapid dezmințită.

Istoria cărții începe undeva în Europa secolului al XV-lea. Se crede că a aparținut pentru prima dată împăratului Sfântului Imperiu Roman Rudolf al II-lea al Germaniei în timpul domniei sale, între 1576 și 1611. Potrivit unor rapoarte, manuscrisul a fost cumpărat de la John Dee pentru 600 de ducați.

Se presupune că Dee, matematician și astronom, ar fi deținut manuscrisul ca parte a lucrărilor colecționate de filosoful englez din secolul al XIII-lea Roger Bacon.

Potrivit unor surse, unii, printre care Rudolf al II-lea, au crezut că această carte a fost scrisă de Bacon, însă datarea cu radiocarbon a infirmat această afirmație, plasând editarea cărții la aproximativ 300 de ani după moartea lui Bacon, în 1292.

Apoi, cartea, se pare, a fost încredințată de Rudolf al II-lea medicului personal al împăratului, Jacob Horcicki de Tepenech. Această sugestie a apărut atunci când cartea a fost studiată sub lumină ultravioletă; mesajul „Jacobi de Tepenetz” poate fi văzut pe pagina manuscrisului.

Următorul schimb notabil a avut loc în 1666, când, cu doar un an înainte de moartea sa, medicul boem Johannes Marcus Marcy de Kronland a dăruit cartea savantului iezuit german Athanasius Kircher.

Cea mai misterioasă carte din toate timpurile

246 de ani mai târziu Wilfrid Voynich a găsit cartea la un colegiu iezuit de lângă Roma. După moartea lui Voynich, în 1930, manuscrisul a fost cumpărat de către librarul Hans P. Kraus, care l-a donat Bibliotecii de cărți rare și manuscrise Beinecke de la Universitatea Yale în 1969.

De când a ajuns la Biblioteca Yale, manuscrisul a fost trimis o singură dată la Folger Shakespeare Library pentru a fi expus.

În timp ce cartea originală rămâne sub cheie, biblioteca are o copie tipărită expusă și deschisă publicului. În plus, versiunile tipărite ale manuscrisului sunt disponibile și online, astfel încât oricine poate încerca să-i descifreze sensul misterios.