Manuscrisul Voynich: carte veche de aproximativ 500 de ani, plină de ilustrații enigmatice și scrisă într-o limbă aparent indescifrabilă.
Numit după Wilfrid Voynich, un librar anticar care a cumpărat manuscrisul în 1912, semnificația din spatele celor aproximativ 240 de pagini rămâne un mister până în prezent, în ciuda faptului că mulți pretind că i-au deslușit secretele.
Speculațiile cu privire la originile cărții sunt vaste și variate, unii crezând că este o farsă, că este un ghid de alchimie sau chiar că a fost scrisă de un extraterestru eșuat pe Pământ.
Până în prezent, niciuna dintre aceste afirmații nu a fost dovedită, dar eforturile de decodificare a limbajului cărții continuă. Deoarece scrisul nu pare să urmeze niciun model lingvistic existent, unii au speculat că fiecare caracter este mai degrabă un simbol decât o literă.
Limbajul potențial codificat face aluzie la o teorie conform căreia conținutul cărții trebuia să rămână secret. Un efort de decodificare a textului cu ajutorul inteligenței artificiale în 2018 a dus la concluzia că cuvintele erau probabil ebraice și că erau alphagrame: anagrame cu literele aranjate în ordine alfabetică.
Bazându-se pe Google translate pentru a înțelege limba ebraică, cercetătorii nu au reușit să adune niciun sens din propozițiile în mare parte lipsite de sens, identificând în schimb doar cuvinte singulare legate de imaginile afișate pe pagină.
O altă teorie este prezentată într-un studiu din 2019, care propune că documentul a fost scris de și pentru femei și că acest lucru ar explica eșecul încercărilor anterioare de a înțelege textul. Autorul studiului, Dr. Gerard Cheshire, afirmă că limbajul nu este deloc codificat și că, în schimb, este scris într-un dialect proto-românesc, din care au provenit multe limbi europene moderne.
Această concluzie a fost însă criticată de alți cercetători Voynich, care au susținut că Cheshire și-a adaptat rezultatele la teoria sa, presupunând o limbă proto-română bazată pe identificarea cuvintelor singulare și nu pe propoziții complete.
Cartea de dimensiuni aproximativ unei coli A5 este legată în ceea ce a fost descris ca fiind o versiune renascentistă a unei cărți broșate, unii crezând că coperta sa albă este o modalitate de a ascunde conținutul său enigmatic. Într-una dintre cele mai macabre (dar nu complet neobișnuite) practici din istorie, paginile manuscrisului sunt realizate din pielea a cel puțin 14 vaci.
Deși limbajul prezentat în carte nu a fost încă decodificat, numeroasele ilustrații colorate par să separe manuscrisul în șase secțiuni distincte: botanică, astronomie și astrologie, biologie, cosmologie, farmaceutică și pagini întregi de text despre care se crede că sunt rețete.
Secțiunea de botanică, cel mai mare „capitol” al cărții, prezintă 113 desene detaliate ale unor specii de plante aparent de nerecunoscut, în timp ce paginile de astronomie și astrologie prezintă dispunerea planetelor și imagini care par să înfățișeze diferitele semne zodiacale. De asemenea, sunt reprezentate ilustrații ale unor femei care fac baie în lichide colorate, care uneori par întrepătrunse și conectate prin tuburi.
Această secțiune de biologie a cărții a dus la o scurtă concluzie, în 2017, potrivit căreia manuscrisul ar fi fost despre sănătatea femeilor, însă această teorie a fost rapid dezmințită.
Povestea elaborată din spatele cărții începe în Europa secolului al XV-lea . Se crede că a fost posedată pentru prima dată de Sfântul Împărat Roman Rudolf al II-lea al Germaniei în timpul domniei sale între 1576 și 1611, conform unor rapoarte, manuscrisul a fost cumpărat de John Dee pentru 600 de ducați, Dee, un matematician și astronom, ar fi deținut manuscrisul ca parte a unei colecții de lucrări ale filosofului englez din secolul al XIII-lea Roger Bacon .
Potrivit unor surse, unii au crezut că cartea – inclusiv Rudolph II – a fost scrisă de Bacon, dar datarea cu radiocarbon a infirmat această afirmație, plasând producția cărții la aproximativ 300 de ani după moartea lui Bacon, în 1292.
Ulterior, cartea ar fi fost dăruită de Rudolph al II-lea medicului personal al împăratului, Jacobus Horcicky de Tepenecz . Această ipoteză a apărut atunci când cartea a fost studiată sub lumină ultravioletă; pe o pagină a manuscrisului se poate vedea un mesaj pe care scrie „Jacobi de Tepenecz”.
Următorul schimb cunoscut a avut loc în 1666, când, cu doar un an înainte de moartea sa, medicul boem Johannes Marcus Marci din Cronland i-a transmis cartea savantului iezuit german Athanasius Kircher. Colegiul iezuit de lângă Roma este locul în care Wilfrid Voynich a găsit cartea 246 de ani mai târziu.
După moartea lui Voynich în 1930, manuscrisul a fost cumpărat de către librarul Hans P. Kraus, care l-a donat Bibliotecii de cărți rare și manuscrise Beinecke de la Universitatea Yale în 1969. În timp ce cartea originală rămâne sub cheie, biblioteca are o replică tipărită realistă expusă și deschisă publicului.
Versiuni tipărite ale manuscrisului sunt, de asemenea, disponibile pentru achiziționare online, dacă aveți chef să încercați să descifrați divagațiile sale misterioase.
În lipsa unui acord scris, puteți prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil linkul articolului.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe WorldNews24.net. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !